#TPAweeklychallenge – #4 Pastel Winterwonderland

#TPAweeklychallenge – #4 Pastel Winterwonderland
Pentru manichiura de astăzi am ales un mini set de oje Orly, Lala Land.
Am făcut cu acestea un gradient care din păcate nu se vede foarte bine deoarece culorile pastelate sunt apropiate.
Am decorat cu modele ștampilate cu ajutorul matrițelor BP 120 și BBB 12 și 13. Pe o unghie am aplicat glitterul cu confetii, iar la final am sigilat cu Farmec gel.
Să vedem ce manichiuri Pastel Wintwerwonderland au făcut și fetele:
Colecția a fost lansată în primăvara anului 2017 și conține șase lacuri. Cinci din ele sunt în nuanțe pastelate și unul este un glitter cu confetii colorate rotunde și în formă de stea.
Head In the Clouds
Cool în California
Forget Me Not
Big City Dreams
As Seen On Tv
Anything Goes
Eu în mini setul meu am doar patru din aceste oje, fără prima și a patra.
Tough Cookie ajută la întărirea naturală a unghiei și reface stratul de keratină. Îmbogățit cu extract din copacul african Okoume, acest tratament întărește unghiile moi și casante pentru a crește puternice și netede. Rezultatele se observă în doar 2 săptămâni de la folosirea tratamentului. Formulă fără formaldehide.
Orly este unul dintre cele mai cunoscute și cele mai de succes branduri de produse cosmetice pentru unghii. A fost fondat în Los Angeles, că un omagiu adus vizionarului Jeff Pinke, inventatorul manichiurii cunoscută ca manichiură franțuzească în 1975.
Orly a înregistrat un rapid succes cu lacurile sale, în a căror compoziție nu veți găsi toluen, formaldehidă, ftalat de dibutil și alte substanțe toxice. Iar acest lucru nu a afectat cu nimic varietatea de culori, puteți alege din 150 de nuanțe.
10 comments