Etichetă: cc cream

Review-ul de Luni #77 – Apa Micelara si CC Cream – Gerovital Plant

Hello Beauties,






      Astazi la review, vorbim din nou despre doua produse de ingrijire a tenului, pe care le-am primit in urma cu cateva saptamani din partea Farmec si anume Apa Micelara  si Crema CC din gama produselor cu ulei ecocertificat din flori de mac.
     Va las mai jos detaliile oficiale de pe site, iar la final va spun si parerea mea despre produse.






DESCRIEREA OFICIALA:
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, lansează două noi soluţii de îngrijire a tenului din gama Gerovital Plant, continuând planul de dezvoltare constantă a portofoliului de produse. Gerovital Plant este o gamă completă, fără conservanţi, având la bază uleiul organic din flori de mac. Lansată cu 12 produse în martie 2016, acum gama cuprinde în total 23 produse.


“Anul trecut am relansat gama Gerovital Plant, printr-o campanie pe care am dedicat-o frumuseţii autentice a româncelor, mulţumindu-le pentru toate aceste decenii în care au fost cea mai valoroasă sursă de inspiraţie a noastră. Admiratorii brandurilor Farmec şi Gerovital au desemnat Gerovital Plant cea mai iubită gamă lansată de companie în 2016, apreciere de care suntem foarte mândri şi care ne determină să lărgim constant această gamă cu noi variante. Astfel, la circa o lună de la anunţarea primei linii de deodorante fără clorhidrat de aluminiu sub brandul Gerovital Plant, lansăm alte două noi soluţii eficiente, dedicate îngrijirii zilnice a tenului. Istoria de jumătate de secol a Gerovital a fost scrisă cu ajutorul inovaţiei şi respectului faţă de tradiţie, astfel încât vom continua să păstrăm aceeaşi strategie, prezentându-le consumatorilor cele mai bune rezultate ale eforturilor de cercetare ale specialiştilor noştri”, a declarat Ioana Borza, Director de Marketing Farmec.


Apa micelară hidratantă la gramaj de 400 ml şi Crema CC Mediu, produsele cel mai recent intrate în gama Gerovital Plant, sunt bogate în ingrediente active, naturale, cu un rol esenţial în refacerea şi hrănirea pielii. Ambele au la bază uleiul ecocertificat din flori de mac, extrem de eficient în tratamentul cosmetic al tenurilor sensibile şi expuse stresului factorilor de mediu. Acesta previne deshidratarea, apariţia ridurilor şi îmbătrânirea prematură a dermei, fiind recomandat persoanelor între 20-35 ani. 

Apa micelară hidratantă este produsul de demachiere care curăţă blând fața, ochii și buzele prin captarea de către micele a machiajului, sebumului sau a altor impurități. Aquaxyl-ul din componenţa sa oferă pielii o hidratare optimă, iar Bisabolol și Uleiul din Flori de Mac au proprietăți calmante, relaxante şi antioxidante. 





Crema “Color Control” (CC) reprezintă noua generație a cremelor BB, care prin combinarea într-o singură formulă a ingredientelor active cu pigmenţii naturali, conferă tenului un aspect natural şi proaspăt. Printre beneficiile sale multiple asupra dermei se numără estomparea imperfecţiunilor şi urmelor de oboseală, catifelarea texturii tenului şi protejarea împotriva agresiunii factorilor externi.







PAREREA MEA:


      Asa cum mama mi-a insuflat pasiunea pentru nail art, tot asa tin minte de cand eram mica Laptele Doina care era nelipsit de pe etajera din baie a mamei si pe care pot sa spun ca il stiu de 40 de ani….asa batrana sunt :))). Si  cum oricare fetita isi baga nasul prin cosmeticele mamei si eu de atunci adoram mirosul acestui produs.
     Am crescut asa dar cu produsele Farmec si Gerovital si acum folosesc o multime de cosmetice din gama lor larga de produse si am si gasit cosmetice potrivite pentru nevoile tenului meu.
    Apa Micelara despre care ati citit mai sus, am mai folosit-o in varianta veche in sticluta cu pompita de 150 ml si pentru mine a fost ok, nu usuca tenul, nu am senzatia aceea de ten care tine, stiu ca scrie ca nu necesita clatire, dar eu asa m-am obisnuit sa clatesc mereu tenul dupa folosire. Curata machiajul foarte bine, nu m-au usturat ochii, iar tenul a ramas curat si luminos.
   Crema CC Mediu, chiar a fost o surpriza placuta pentru mine. In primul rand nuanta mi s-a potrivit…manusa…ca sa zic asa. Nu are o acoperire mare aplicata intr-un singur strat, dar daca va doriti o acoperire mare o puteti aplica intr-un al doilea strat. Se aplica foarte bine, este cremoasa, confera tenului o catifelare frumoasa si mie mi se pare ca si ceva GLOW. A rezistat bine pe ten, setat cu o pudra matifianta asa cum aplic peste orice BB, CC-cream sau fond de ten si m-am simtit bine cu ea pe ten.






     Voi ati folosit aceste produse? Va astept sa-mi impartasiti si voi experientele voastre cu ele daca le-ati folosit.
     Va pup si va doresc o saptamana frumoasa cu vreme buna.