CUM SCĂPĂM DE MASKNE?

CUM SCĂPĂM DE MASKNE?
Toată perioada aceasta prin care trecem cu toții, de șase luni incoace, a afectat multă lume. Pierdera joburilor, anularea vacanțelor și a multor planuri, probleme de sănătate și multe altele. Dar în articolul de astăzi vreau să povestesc despre problemele apărute din cauza purtării măștii și cum scăpăm de ele. Cum scăpăm de maskne
Nu e o plăcere pentru nimeni să poarte masca, însă ne protejează într-o oarecare măsură și în spațiile închise trebuie purtată.
Pe perioada verii, vă spun din proprie experiență, nu a fost deloc o plăcere purtarea măștii, mai ales pentru tenul meu cu tendință acneică. Am evitat cât am putut de mult machiajul (spre deloc) iar dermatologii nu recomandă purtarea fondului de ten sub mască. Contribuie la astuparea porilor, ceea ce duce la înrăutățirea maskne. Dacă vreți totuși să camuflați maskne cu fond de ten, nu uitați, să apelați la un fond de ten non-comedogenic cu o formulă care nu astupă porii. Ideal ar fi un fond de ten special pentru tenul problematic, de la un brand de dermato-cosmetice, care oferă simultan îngrijire tenului acneic.
Dar până la machiaj haideți să vedem ce produse folosim și cum ne îngrijim tenul
La Notino găsiți un ghid complet despre MASKNE din care am selectat pentru voi câte ceva, dar vă recomand să intrați să citiți toate recomadarile.
- Spălați tenul cu apă și o spumă, emulsie sau gel pentru acnee. Finalizați curățarea cu o loțiune tonică delicată.
- După curățare aplicați crema hidratantă – aceasta formează un strat subțire, protector, între piele și mască, limitând fricțiunea mecanică.
- Alegeți o cremă facială non-comedogenică cu textură fină, care nu vă astupă porii și nu încarcă inutil tenul. Excelente sunt cremele cu consistență gel, dar și serurile faciale ușoare.
- Crema pentru maskne se aplică cel puțin cu 15 minute înainte de a vă pune masca, pentru a se absorbi suficient, fără resturi care s-ar putea freca de mască.
- Curățați tenul imediat ce ajungeți acasă. Peste zi, sub mască s-au acumulat transpirație, sebum și impurități, care trebuie înlăturate cât mai rapid, pentru a evita astuparea porilor.
- Includeți în rutina de seară produse pentru maskne cu conținut de substanțe active pentru tenul problematic
- Cel puțin o dată pe săptămână, oferiți tenului o mască facială calmantă, care înviorează și regenerează tenul.
Vreau să vă arăt două produse bune și ieftine care vă ajută să țineți acneea sub control.
Bielenda Green Tea mască exfoliantă pentru pielea cu imperfecțiuni
Caracteristici:
- curăță impuritățile din pori
- hidratează profund și hrănește intens
- îndepărtează celulele epiteliale moarte
- la atingere, pielea devine fină ca mătasea
- curăță tenul în profunzime
- previne formarea excesivă de sebum
Eveline Cosmetics #Clean Your Skincrema matifianta si hidratanta
Caracteristici:
- hidratează intens
- elimină simptomele acneei
- limitează formarea punctelor negre
- previne luciul nedorit
Alte două produse cu care m-am împăcat foarte bine sunt Vichy Normaderm Phytosolution, găsiți detalii despre ele pe blog.
18 comments